Bătaie în zăpadă! Favoriții au făcut meci egal, iar Visconti a câștigat o etapă epică în Giro

Bătaie în zăpadă! Favoriții au făcut meci egal, iar Visconti a câștigat o etapă epică în Giro
  • Publicat:
  • Actualizat:

Italianul Giovanni Visconti (Movistar) a câștigat ieri etapa a 15-a a Turului Italiei, cu final în cățărare pe legendarul Col du Galibier. Favoriții au făcut meci egal, într-o etapă marcată de o ninsoare puternică.

Parcurs modificat din cauza zăpezii

Ce trebuie să faci oare pentru a rezista, ca și ciclist, în acest Giro? Până în etapa de ieri, dintre Cesana Torinese și Col du Galibier, în lungime de 149 de kilometri, rutierii au avut parte de condiții meteorologice diferite aproape în toate etapele. De la însoritul Neapole și de la călduroasa insulă Ischia până la ploile puternice din manșele cu final la Margherita di Savoia și Pescara, plutonul din Giro le-a văzut pe toate. Însă niciunul dintre rutierii deja obosiți de vreme și de parcursul dificil nu se gândea că va trebui să treacă și printr-o ninsoare puternică. Dar se pare că la peste 2.000 de metri ninge puternic chiar și în mai! Deși anunțaseră în prealabil că manșa cu final pe Galibier va fi anulată, organizatorii au reușit să degajeze drumul. Au făcut însă și un compromis. Nu au mai ajuns în vârful legendarei cățărări, la 2.645 de metri, ci doar la 2.389 de metri, lângă monumentul închinat memoriei lui Marco Pantani.


Numele lui Pantani a fost scris cu vopsea pe nămeții uriași de pe Galibier

Visconti a prins evadarea bună

Nici prima ascensiune a zilei, Mont Cenis, nu a fost anulată. Dar pe margine, nămeți de aproape doi metri îi vegheau pe rutieri. După un început timid, în care media orară nu a trecut de 30 de km/h, un grup de șase rutieri a luat naștere. Stefano Pirazzi (Bardiani Valvole), Robinson Chalapud (Colombia), Giovanni Visconti (Movistar), Pieter Weening (Orica-GreenEdge), Matteo Rabottini (Vini Fantini) și Paolo Longo Borghini (Cannondale) au fost cei care s-au încumetat să plece din pluton. Avansul evadării a crescut la șase minute, iar pe Col de Telegraphe, un alt munte legendar din Le Tour, Visconti a fost cel care a atacat decisiv, după ce a parat o acțiune inițiată de Weening. De aici, fostul campion al Italiei din 2010 și 2011 nu a mai putut fi prins! Deși avantajul său a scăzut considerabil pe final, ciclistul de 29 de ani și-a trecut în palmares prima victorie din carieră din Giro, într-una dintre cele mai dificile etape din istoria competiției.


Liderul clasamentului general, Vincenzo Nibali, a suferit după două zile grele în munți

Favoriții nu s-au agitat

Cum ninsoarea a devenit tot mai puternică, iar frigul tot mai pregnant, mutările interesante în pluton au întârziat să apară. Doar Rafal Majka (Team Saxo-Tinkoff) și Carlos Betancur (AG2R La Mondiale) au atacat constant, în lupta lor pentru tricoul alb, rezervat celui mai bine plasat concurent care nu a împlinit 25 de ani până la startul Giro. De altfel, columbianul a preluat acest tricou după ce a terminat etapa pe locul secund, luând 12 secunde de bonificație în fața polonezului. În schimb, Nibali, Evans și Uran au făcut meci egal, pregătindu-se pentru ziua de pauză de azi. Giro se reia mâine cu etapa a 16-a, între Valloire și Ivrea, în lungime de 238 de kilometri. Este o manșă de tranziție, cu o cățărare de categoria 1 în prima parte a traseului și cu una de categoria a treia cu 18 kilometri înainte de final.

Clasament etapă:

1 Giovanni Visconti (Movistar Team) 4:40:48
2 Carlos Betancur(Ag2R La Mondiale) 0:00:42
3 Przemyslaw Niemiec (Lampre-Merida)
4 Rafal Majka (Team Saxo-Tinkoff)
5 Fabio Andres Duarte  (Colombia)       0:00:47
6 Michele Scarponi (Lampre-Merida)      0:00:54
7 Vincenzo Nibali (Astana)
8 Cadel Evans (BMC)
9 Mauro Santambrogio (Vini Fantini-Selle Italia)
10 Rigoberto Uran Uran (Sky)

Clasament general:



1 Vincenzo Nibali (Astana Pro Team)              57:20:52

2 Cadel Evans (BMC Racing Team)                   0:01:26

3 Rigoberto Uran Uran (Sky)                                0:02:46

4 Mauro Santambrogio (Vini Fantini-Selle Italia) 0:02:47

5 Michele Scarponi (Lampre-Merida)                  0:03:53

6 Przemyslaw Niemiec (Lampre-Merida)           0:04:35

7 Carlos Alberto Betancur (AG2R La Mondiale) 0:05:15

8 Rafal Majka (Team Saxo-Tinkoff)                     0:05:20

9 Domenico Pozzovivo (AG2R La Mondiale)     0:05:57

10 Benat Intxausti Elorriaga (Movistar Team)    0:06:21

Adrian Costeiu / Redactor
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
Nu e o glumă! Stațiunea din România unde o noapte de cazare costă doar 35 de lei
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
„Absolut ridicol”. Scandal în Anglia, după decizia luată de Tottenham față de Drăgușin & Co: „Pură lăcomie!”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de greu îi este când sportivul pleacă în turneu: „Dorul este mare”
Andreea Bălan recunoaște că despărțirea de Victor Cornea nu este ușoară: „El nu se întoarce, asta este diferența”. Cât de…
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Neil Lennon a ajuns la București! Prima reacție a noului antrenor de la Rapid
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Cel mai iubit CUPLU și-a spus ADIO! Apropiații lor sunt șocați: „Nu ar fi putut dura”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
Anamaria Prodan, detalii intime despre relaţia cu Ronald Gavril: „Acesta este avantajul să ai un iubit mai tânăr”
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
BANCUL ZILEI. Două măicuțe în mașină. Deodată pe parbriz sare un VAMPIR mic
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital:
EXCLUSIV. Florin Piersic, mesaj emoţionant de pe patul din spital: "Să ştiţi că nu vreau să ne despărţim niciodată"
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Descoperire HALUCINANTĂ în testicule umane! Este de necrezut
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
Uitat de lume într-un azil de bătrâni, Irinel Columbeanu a primit o veste uriaşă din partea judecătorilor. Decizia e definitivă
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
S-au luat la bătaie în ultimul hal, în Parlamentul României. VIDEO EXCLUSIV
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Se dau 500 DE LEI OBLIGATORIU în România. Marcel Ciolacu: E directivă europeană
Breaking news despre Florin Piersic!
Breaking news despre Florin Piersic!
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
O alergare de 30 de minute sau 10.000 de pași? Care este, de fapt, cea mai bună cale pentru slăbire
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Deputaţii bătăuşi, puşi la colţ: Violenţa fizică este de neacceptat, mai ales în Palatul Parlamentului
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
Iei amendă dacă circuli pe interzis în parcarea supermarketului?
„Suflete pereche, zic eu”.  Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o cucerească
„Suflete pereche, zic eu”. Jador, fermecat de frumusețea unei tinere din Corbu. „Viitoarea mea soție”. Cum a încercat să o…
×